Viaţa şi pătimirile Sfântului Apostol Toma
Viaţa şi pătimirile Sfântului Apostol Toma
A cărui pomenire Sfânta Biserică o sărbătoreşte pe 6 octombrie
„ Toma cel minunat a deschis izvorul dogmelor, Stăpâne, celor de Dumnezeu înţelepţiţi; că de coasta Ta atingându-se, îndoite lucrări şi îndoite firi împreună a cunoscut şi a strigat: Tu eşti Dumnezeul meu şi Stăpânul, Tu şi Domnul măririi, Cel ce pentru mine trup Te-ai făcut."
(Stihiră la Doamne strigat-am, 6 octombrie)
Ser pentru zona ochilor, supranumit Didymus (adică „geamănul"), s-a născut în cetatea gali-leeană Paneada, ca fiu al unor părinţi săraci, în tinereţe el păzea legea lui Moise cu sfinţenie şi cerceta sârguincios Sfintele Scripturi ale evreilor. Niciodată interesat de jocurile altor copii, el ducea o viaţă îndumnezeită, pururea muncind orui îmbogăţindu-şi sufletul. De meserie era pescar şi viaţa lui a însemnat o strădanie necurmată pentru a avea cele trebuincioase traiului, obişnuit fiind cu sărăcia şi cu greutăţile. Când Domnul nostru Iisus Hristos, în timpul rămânerii Sale pe pământ, printre oameni, trecea prin cetăţi şi sate, învăţând oamenii şi vindecând tot felul de boli, Toma a auzit cuvintele Sale. Şi, văzând minunile Sale, a crezut în El din toată inima. Desfătându-se cu dulcile cuvinte ale lui Iisus Hristos şi cu vederea sfântului Său chip, Toma L-a urmat şi a fost socotit de Domnul vrednic de a se număra printre cei doisprezece apostoli, urmând împreună cu ei pe Hristos până în clipa pătimirilor Lui mântuitoare. Când Sfântul Lazăr a adormit (cel ce a stat mort în mormânt timp de patru zile), Toma a fost cel care, ca slugă vrednică şi credincioasă a Stăpânului său, a spus printre ucenici: „Să mergem şi noi şi să murim cu El" (loanll, l6).
După învierea Domnului, Sfântul Toma, prin neîncrederea lui, atunci când ceilalţi apostoli i-au zis că Mântuitorul S-a ridicat, a întărit credinţa în Biserica lui Hristos. Căci atunci când ceilalţi ucenici ai lui Hristos au zis: „Am văzut pe Domnul", el nu i-a crezut până ce nu a văzut el însuşi pe Hristos şi a atins rănile Sale. La opt zile după înviere, când toţi ucenicii, inclusiv Toma, s-au adunat, Domnul li S-a arătat şi a zis lui Toma: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune pe coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios" (loan 20, 27). Şi când el a văzut pe Hristos şi a atins coasta Sa dătătoare de viaţă, Toma a strigat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu !" (loan 20, 28).
Această întâmplare i-a încredinţat pe toţi, pe deplin, de adevărul învierii Domnului; căci Hristos s-a arătat ucenicilor Săi nu ca o nălucă, nu într-un alt trup, ci în acelaşi corp în care a pătimit pentru mântuirea noastră.
După înălţarea lui Iisus Hristos, apostolii au tras la sorţi pentru a vedea încotro o va apuca fiecare dintre ei pentru a vesti Cuvântul lui Dumnezeu. Lui Toma i-a revenit sarcina să meargă în India, la brahmani şi la alte diverse neştiute popoare din acele părţi, pentru a lumina ţinuturile întunecate de păgânism şi pentru a învăţa adevărata credinţă pe părţi, mezi, perşi, hircanieni şi bactrieni.
Toma era înspăimântat la gândul de a merge la neamuri atât de sălbatice, însă Domnul i S-a arătat într-o vedenie, întărindu-l şi poruncindu-i să prindă curaj şi să nu se mai teamă, făgăduindu-i ca însuşi să-l însoţească. In scurt timp, El i-a arătat o cale de a intra în acele ţinuturi.
Gundafor, regele Indiei, dorind să ridice pentru el cel mai frumos dintre palate, l-a trimis în Palestina pe neguţătorul Abban, să găsească un arhitect priceput, cu experienţă în construcţii de palate asemenea celor ale împăraţilor romani. Când Abban căuta un astfel de arhitect în Palestina, Domnul, care cunoaşte ce este în inimile oamenilor, i S-a arătat în piaţă şi i-a zis: „Nu vrei să cumperi un rob de-al Meu, care este constructor de meserie ?" Abban a răspuns: „Da". Mântuitorul i l-a arătat pe Toma şi ei s-au înţeles la un preţ de trei livre de argint. Apoi Domnul a semnat un act de vânzare, scriind: „Eu, Iisus, fiul lui losif tâmplarul, vând pe robul Meu, Toma, lui Abban". Când Abban s-a apropiat de Toma şi i-a arătat actul de vânzare, l-a întrebat dacă este rob cu adevărat. Toma a răspuns: „Da. El este Domnul meu şi din mare mila Sa a plătit o sumă uriaşă ca răscumpărare pentru mine". Şi Toma l-a urmat şi l-a servit.
In acea seară, Domnul i S-a arătat lui Toma într-o vedenie. Şi, arătându-i argintul pe care-l primise, a zis: „Cunoaşte-ţi preţul cumpărării tale. Fie ca harul Meu să fie cu tine pururea". La timpul potrivit, Abban şi-a cumpărat loc pe o corabie şi, împreună cu Toma, a pornit în călătorie, sub un vânt prielnic.
Când au acostat în cetatea Andrapolis, ei au auzit sunet de trâmbiţe şi de alte instrumente muzicale. Regele acelei cetăţi îşi mărita fiica şi a trimis crainici să anunţe prin cetate ca toţi, săraci şi bogaţi, robi şi călători, să se adune; şi dacă cineva nu va veni, va îndura pedeapsa regelui. Auzind aceasta, Abban şi Toma, temându-se că, fiind călători, vor supăra pe rege nesupunându-i-se, au mers la nunta ce se ţinea la palatul regal. După ce s-au aşezat cu toţii şi au început să petreacă, apostolul s-a dus în cel mai ferit loc şi nu mânca nimic: el nu lua parte la petrecere, ci se cufundase în gânduri. Toţi îl priveau ca pe un bărbat ciudat şi străin. Cei ce se aflau în preajma lui l-au întrebat: „De ce ai venit aici, dacă nu mănânci şi nu bei nimic ?"Apostolul a răspuns: „Nu am venit aici să beau şi să mănânc, ci pentru a mă supune poruncii regelui, căci crainicii au anunţat că, dacă cineva nu va veni la nuntă, va îndura judecata regelui".
Era acolo, printre cei ce petreceau, o evreică ce cânta frumos din alăută, închinând câte o melodie de bun venit tuturor celor ce stăteau tolăniţi la banchet. Văzân-du-l pe Toma, care şedea retras şi îşi tot ridica ochii la ceruri, ea l-a recunoscut ca fiind iudeu. Şi, cântând în faţa lui în evreieşte, zicea: „Unul este Dumnezeul iudeilor, Care a făcut cerul şi pământul". Apostolul, ascultând cu plăcere cântarea ei, a rugat-o să-i repete de mai multe ori cuvintele. Dar cel ce turna vinul, văzând că apostolul nu lua parte la petrecere, l-a lovit peste faţă, zicând: „Ai fost chemat la nuntă ! Nu sta trist, ci veseleşte-te şi alătură-te celor ce beau !" Atunci apostolul a zis în evreieşte celui ce-l lovise: „Să te răsplătească Domnul pentru acest rău în această viaţă ! Fie ca să văd mâna care m-a lovit sfârtecată de un câine în vederea a mulţi!" Nu a trecut mult timp şi bărbatul care-l lovise pe apostol a coborât la izvor pentru a aduce apa cu care oaspeţii să-şi amestece vinul. Pe neaşteptate, asupra lui s-a năpustit un leu, l-a doborât, l-a ucis şi, bându-i sângele, s-a dus în drumul lui. Apoi câinii s-au repezit spre acel loc şi i-au făcut corpul bucăţele. Un câine negru, luând mâna sa dreaptă, a târât-o în sala banchetului şi a lăsat-o în văzul tuturor. Toţi cei prezenţi, văzând aceasta, au fost înspăimântaţi şi se întrebau a cui este mâna. Şi cântăreaţa din alăută a strigat: „Printre noi s-a întâmplat un lucru plin de taină şi înfricoşător: ori Dumnezeu ori un sol al lui Dumnezeu se află printre noi, la banchet. Căci am văzut cum turnătorul de vin a lovit un bărbat şi am auzit pe acel bărbat zicând: «Fie să văd mâna ta dreaptă târâtă de un câine în vederea multora !» Şi, după cum vedeţi, s-a întâmplat chiar aşa". Auzind acestea, cu toţii au fost cuprinşi de teamă.
Când s-a încheiat banchetul, regele, care auzise cele întâmplate, a chemat pe Sfântul Apostol Toma la sine şi a zis: „Intră în palat şi binecuvântează pe fiica mea care a fost dată în căsătorie". Apostolul, intrând în foişor, a început să înveţe proaspăta pereche despre întreaga înţelepciune şi păstrarea neprihănitei feciorii; apoi rugându-se pentru ei, i-a binecuvântat şi a plecat. Perechea nou-căsătorită a văzut într-un vis pe Iisus, care le-a apărut luând chipul apostolului Toma şi i-a îmbrăţişat cu dragoste. Soţul, crezând că acela era Toma, I-a zis: „Tu ai plecat de la noi. Cum se face dar că ai venit aici din nou ?" Domnul a răspuns: „Eu nu sunt Toma, ci Fratele lui. Toţi cei ce au renunţat la lume şi Mă urmează pe Mine, aşa cum face el, nu numai că se vor numi fraţi ai Mei în viaţa de după moarte, ci şi vor moşteni împărăţia Mea. De aceea nu uitaţi, o, copiii Mei, ce v-a sfătuit fratele Meu; şi dacă, urmându sfatul său, vă veţi păstra fecioria nestricată, veţi fi socotiţi vrednici de a fi încoronaţi cu nepieritoare cununi în cămara Mea de nuntă". Şi, zicând acestea, Domnul a dispărut. Iar ei, trezindu-se din somn, şi-au povestit unul altuia ce văzuseră în vis. Şi ridicându-se, s-au rugat stăruitor toată noaptea. Şi cuvintele care le-au fost spuse, ei le-au păstrat în inimi ca pe cele mai nepreţuite comori.
Dimineaţa, regele şi socrul lui au intrat în dormitorul unde tânăra pereche îşi petrecuse noaptea şi i-au găsit şezând departe unul de celălalt. Miraţi foarte, au întrebat care este pricina pentru care nu erau împreună. Şi ei au răspuns: „Noi ne rugăm la Dumnezeu să ne dea putere să păstrăm până la moarte, în căsătoria noastră, fecioria curată pe care o avem acum, pentru ca mai apoi să fim încoronaţi cu nepieritoare cununi în cămara cerească de nuntă, aşa cum Domnul Care ni S-a arătat ne-a făgăduit".
Regele a înţeles că străinul care fusese la palat în noaptea ce trecuse îi înduplecase să-şi păstreze fecioria. El s-a mâniat peste măsură şi a trimis tot atunci pe slugile sale să prindă pe apostol, însă nu l-au putut găsi, căci el se îmbarcase deja spre India, împreună cu Abban.
Când au ajuns în India, ei s-au prezentat la regele Gundafor şi Abban a zis: „Iată, o, mărite, ţi-am adus un constructor priceput din Palestina, pentru ca să-ţi construiască palate aşa cum va binevoi Măria ta". Regele a fost mulţumit foarte şi l-a condus pe Toma la locul unde trebuia să ridice palatul care câştigase inima împăratului. Era un loc de o frumuseţe rară, plin de izvoare încântătoare şi de copaci diferiţi. Regele i-a cerut lui Toma să alcătuiască un plan pe care el să-l încuviinţeze. Şi mai dorea acel rege ca palatul să fie gata până la întoarcerea sa, căci trebuia să plece într-o călătorie pentru trei ani de zile. Apostolul, cu un toc din trestie, a făcut o schiţă nemaipomenită. Potrivit planului său, aripa de răsărit a palatului avea multe ferestre prin care intrau înăuntru valuri de lumină; faţada de la apus avea multe uşi, pentru a uşura pătrunderea brizelor uşoare; cuptoarele erau puse în partea de miazănoapte, din pricina căldurii pe care o răspândeau; iar în partea sudică trebuiau aşezate fântâni arteziene, pentru a răcori întreaga clădire în vreme de mare căldură. Atât de amănunţit era acest plan, încât regele a lăudat pe apostol, zicând: „Cu adevărat mare meşter eşti, vrednic să slujeşti un rege !" Şi Gundafor i-a dat o sumă mare în aur, pentru construcţie, şi a cerut apostolului să pună fără întârziere temelia. Dar Toma i-a răspuns: „Aceasta nu este o lună potrivită pentru a începe construcţia unui palat. Să aşteptăm până în octombrie". (Spunând aceasta, dădea pesemne de înţeles vremea când avea să-şi primească viitoarea plată.) Şi lui Toma i s-au dat cantităţi uriaşe de aur, argint, carne, vin, ulei şi alte provizii necesare proiectului. Apoi regele a plecat în altă ţară. Iar apostolul a mers la locul unde trebuia să construiască şi a început să împartă tot ce primise celor nevoiaşi, celor săraci şi în lipsuri. Şi lucrând el însuşi la răspândirea Evangheliei, a adus pe mulţi la credinţa întru Hristos şi i-a botezat.
în acest timp, tânărul, care, la sfatul lui Toma, făgăduise împreună cu soţia lui să-şi păstreze fecioria, auzind că apostolul propovăduia pe Hristos în India, a călătorit într-acolo împreună cu soţia pentru a-l găsi. Instruiţi de sfântul apostol în credinţa creştină, ei au primit sfântul botez de la el. Fecioara a primit numele de botez Pelaghia şi, mai târziu, şi-a vărsat sângele pentru Hristos. Tânărul a fost numit Dionisie şi mai apoi a fost socotit vrednic de cinul de episcop, întorcându-se în pământul lor natal, cu binecuvântarea apostolului, ei au răspândit peste tot slava numelui lui Dumnezeu, aducând la Hristos pe necredincioşi şi întemeind Biserici prin cetăţi.
După ce au trecut doi ani, regele a trimis soli la apostol să vadă cum înainta construcţia. Apostolul a răspuns trimişilor că nu rămăsese de făcut decât acoperişul. Regele a fost încântat, căci presupunea că Toma îi construise cu adevărat un palat pământesc şi i-a mai trimis aur, cerându-i să acopere palatul cu un acoperiş măreţ, cât mai repede cu putinţă.
Primind şi acest aur, Toma şi-a ridicat ochii la cer zicând: „îţi mulţumesc, Doamne Care iubeşti oamenii, că dai mântuire oamenilor în felurite chipuri !" Şi iarăşi a împărţit aurul trimis de rege celor ce i-au cerut ajutorul, în timp ce el a continuat să răspândească sârguincios Cuvântul lui Dumnezeu.
A mai trecut ceva timp şi regele a aflat că Toma nici nu începuse să împlinească porunca lui, că dăduse tot aurul săracilor, că presupusul constructor nici nu se gândea să construiască, ci, mergând prin sate şi cetăţi, propovăduia un nou Dumnezeu şi făcea minuni. Atunci repede s-a umplut de mânie şi a trimis pe slugile sale să prindă pe apostol. Când aceştia au adus pe Sfântul Toma în faţa regelui, el l-a întrebat: „Ai clădit, deci, palatul ?" Toma a răspuns: „L-am construit. Şi acest palat este mai mult decât strălucitor şi frumos". Regele a continuat: „Să mergem şi să-l vedem". Dar apostolul a răspuns: „In timpul vieţii nu poţi vedea acest palat, dar când vei părăsi această viaţă îl vei vedea. Şi, locuind în el cu bucurie, vei rămâne în el pentru vecie". Regele, crezând că apostolul îşi bătea joc de el, s-a simţit foarte jignit şi a poruncit să fie aruncat în temniţă împreună cu Abban, care-l adusese. Ei trebuiau să se chinuiască acolo în aşteptarea osândei, căci regele voia să-i jupoaie de vii şi să-i ardă pe rug.
Cât timp se aflau în temniţă, Abban l-a mustrat pe apostol zicând: „Ne-ai minţit atât pe rege, cât şi pe mine, dându-te drept un arhitect priceput! Şi iată, ai risipit aurul regelui pe nimic şi mi-ai nimicit viaţa. Din pricina ta mă chinuiesc şi voi muri de o moarte groaznică, deoarece regele este neînduplecat şi ne va omorî pe amândoi". Dar apostolul, mângâindu-l, i-a zis: „Nu-ţi fie teamă, încă nu a venit timpul să murim. Vom trăi, şi încă în libertate; şi împăratul cu cinstire ne va căuta pentru palatul pe care i l-am construit în ceruri".
Chiar în aceeaşi noapte, fratele regelui, Gad, s-a îmbolnăvit şi a trimis regelui vorbă, zicând: „Din pricina durerii tale m-am întristat şi eu; şi de această suferinţă m-am îmbolnăvit; şi acum sunt aproape de moarte". In scurt timp, fratele regelui a murit. Uitându-şi fosta supărare, regele a fost cuprins de o durere nouă şi plângea amar moartea fratelui său. Dar îngerul Domnului, luând sufletul mortului, l-a ridicat la ceruri; şi plimbându-l printre locuinţele de acolo, i-a arătat nenumărate palate minunate şi strălucitoare, printre care unul era de o frumuseţe şi o splendoare ce nu puteau fi descrise în cuvinte. Atunci îngerul a întrebat sufletul: „în care dintre aceste palate ţi-ar plăcea să locuieşti ?" Şi sufletul, privind la acel palat minunat, a zis: „Dacă mi s-ar îngădui să stau măcar într-un colţ al acestui palat, nu mi-ar trebui nimic altceva". Şi îngerul i-a zis: „Nu poţi locui în acest palat, căci el aparţine fratelui tău, cu al cărui aur străinul Toma, pe care-l cunoşti, l-a construit". Atunci a zis sufletul: „Te rog, doamne, lasă-mă să mă întorc la fratele meu şi voi cumpăra de la el acest palat. Căci el nu-i cunoaşte încă frumuseţea. Şi luându-l, mă voi întoarce din nou aici".
Atunci îngerul a întors sufletul trupului şi mortul şi-a recăpătat viaţa. Ca şi cum s-ar fi trezit dintr-un somn, el a întrebat pe cei de lângă el unde este fratele său şi i-a rugat să aducă pe rege lângă el cât se poate de repede. Regele, auzind că fratele său s-a reîntors la viaţă, s-a bucurat peste măsură şi s-a grăbit la el. Când l-a văzut viu, s-a bucurat şi mai mult. Atunci omul care se ridicase din morţi a zis: „Sunt încredinţat, o, rege, că mă iubeşti ca pe fratele tău. Ştiu că ai plâns amar la moartea mea şi că dacă m-ai putea scăpa de la moarte ţi-ai da jumătate din împărăţie". Regele a răspuns: „Da, aşa este". „Dacă mă iubeşti atât, a zis fratele regelui, îţi cer un singur dar. Nu mi-l refuza". Regele a răspuns: „Frate iubit, îţi voi da tot ce am în împărăţia mea". Şi şi-a întărit cuvintele cu un jurământ. Atunci fratele înviat a zis:„Dă-mi mie palatul pe care îl ai în ceruri şi, în schimb, ia toate avuţiile mele de aici, de pe pământ".
Auzind aceste cuvinte, regele s-a tulburat şi a tăcut, de parcă şi-ar fi pierdut darul vorbirii. Apoi a zis: „De unde am eu un palat în ceruri ?" „Adevărat îţi grăiesc, a răspuns fratele său, în ceruri este un astfel de palat, de care tu nu ştii şi care este mai presus de orice s-a văzut vreodată sub soare. Ţi l-a clădit Toma, cel pe care îl ţii închis. Eu l-am văzut şi m-am minunat de frumuseţea lui nespusă şi am cerut să pot locui măcar într-un colţ al său. Dar nu mi s-a îngăduit, căci îngerul care mă conducea mi-a zis: «Nu poţi locui în acest palat, căci el este al fratelui tău şi a fost construit de Toma cel pe care-l cunoşti». I-am cerut îngerului să mă lase să mă întorc aici ca să pot lua de la tine acest palat. Aşa că, dacă mă iubeşti, dă-mi-L mie şi ia în schimb toate avuţiile mele !"
Atunci regele s-a bucurat de revenirea la viaţă a fratelui său şi pentru palatul construit pentru el în ceruri. Şi a zis celui înviat: „Fratele meu iubit, am făgăduit să nu-ţi refuz nimic din cele ce se află sub stăpânirea mea pământească. Dar nu ţi-am făgăduit acel loc din cer. Insă dacă vrei, avem un arhitect ce ar putea să-ţi ridice şi ţie un palat asemănător".
Zicând acestea, regele a trimis de îndată slugile la temniţă să aducă pe Sfântul Toma şi pe neguţătorul Abban, care-l adusese în India. Când ei s-au înfăţişat înaintea regelui, acesta s-a grăbit să le iasă în întâmpinare şi a căzut la picioarele apostolului, cerându-i iertare pentru câte păcătuise împotriva lui, căci o făcuse din neştiinţă. Şi apostolul, mulţumind lui Dumnezeu, a început să-i înveţe pe amândoi fraţii credinţa în Domnul Iisus Hristos. Şi ei, mişcaţi din suflet, au primit cu dragoste cuvintele lui. Curând, apostolul i-a botezat şi i-a învăţat să trăiască creştineşte. Şi prin darurile de milostenie împărţite de ei înşişi, fraţii şi-au construit locuinţe veşnice în ceruri.
Rămânând împreună cu ei pentru un timp şi întărindu-i în credinţa sfântă, apostolul a mers apoi prin alte aşezări din împrejurimi, lucrând pentru mântuirea sufletelor omeneşti, într-una din cetăţile cele mai însemnate, a intrat foarte umil, cu părul nespălat, palid la faţă, cu întregul trup vlăguit. Apostolul părea aproape fără trup în veşmintele sale vechi şi roase. Dar cuvintele sale erau un sprijin pentru toţi şi faptele sale erau minunate. El a băgat de seamă că localnicii erau cufundaţi în întunericul păgânătăţii. Şi a înţeles că, obişnuiţi fiind aceştia de atâta amar de vreme cu mincinoasa lor credinţă, nu va fi deloc uşor să-i scoată din aceasta. Silnicia nu ar fi slujit la nimic; ci blândeţea şi cuvintele dulci ar fi fost potrivite. De aceea nu le-a arătat neîncuviinţare şi nici nu s-a lăsat în voia cuvintelor pripite, ci şi-a înfrumuseţat vorbirea cu smerenie, împodobindu-se chibzuit cu celelalte virtuţi, pentru a putea lumina pe oameni. Când locuitorii au văzut lucrările sale minunate şi au băgat de seamă înţelepciunea şi caldele lui simţăminte, ei au început să asculte cu luare-aminte cuvântările sale şi l-au întrebat de unde vine, care este credinţa lui şi de ce a ales să stea printre ei. Apostolul a răspuns cu blândeţe că era ucenicul lui Iisus Hristos Care, fiind un Dumnezeu ce iubeşte oamenii, S-a făcut El însuşi Om pentru a da celor ce cred în El viaţă veşnică, mântuirea sufletului şi alte minunate binecuvântări. Sfântul le-a povestit apoi despre răstignirea şi învierea Domnului, despre înălţarea Sa în văzul ucenicilor Săi, adăugând: „Eu sunt unul dintre cei doisprezece care slujim Cuvântul Lui şi care am fost martori la toate minunile de El înfăptuite. Am venit la voi din iubire pentru voi, pentru a vă propovădui despre nesfârşita milă şi neţărmurita îndurare a lui Dumnezeu". Sfântul Apostol Toma a spus şi multe alte lucruri şi a făcut multe minuni; şi Domnul lucra prin el pentru ca sămânţa credinţei să încolţească în inimile păgânilor.
Pe când Apostolul Toma lumina pământurile Indiei vestind Evanghelia, s-a întâmplat cinstita adormire a Maicii lui Dumnezeu. Şi toţi apostolii, de prin ţinuturile prin care erau, au fost luaţi de norii cerului şi au fost aduşi în Ghetsimani, la racla preabinecuvântatei Fecioare. Sfântul Apostol Toma a fost şi el luat din India, dar nu a reuşit să ajungă la timp pentru ziua înmormântării trupului preanevinovatei Născătoare de Dumnezeu. Şi aceasta cu voia lui Dumnezeu s-a întâmplat anume aşa, pentru ca să se încredinţeze credincioşii că Maica lui Dumnezeu a fost înălţată la ceruri cu tot cu trup. Căci aşa cum s-au încredinţat şi mai mult de învierea lui Hristos prin necredinţa lui Toma, tot aşa de la Toma, prin întârzierea lui, au aflat despre înălţarea cu tot cu trup la ceruri a preanevinovatei Fecioare Măria şi Theotokos. Apostolul Toma a ajuns doar în a treia zi după înmormântare, fiind prins deodată într-un nor şi dus deasupra mormântului Fecioarei. De acolo, el a văzut mutarea trupului ei în ceruri şi i-a strigat: „încotro mergi, o, preasfânte ?" Scoţându-şi brâul, Fecioara Măria i l-a dat lui Toma, zicând: „Primeşte-l, prietenul meu". Şi a dispărut.
Apoi Toma a coborât şi a găsit pe ceilalţi apostoli veghind la mormântul Maicii lui Dumnezeu. El s-a aşezat lângă ei, întristat că nu fusese de faţă în clipa adormirii Sfintei Fecioare, laolaltă cu ceilalţi apostoli, şi a zis: „Cu toţii suntem ucenici ai Stăpânului. Cu toţii vestim aceleaşi lucruri, cu toţii suntem slugile Unului Domn Iisus Hristos. De ce atunci voi aţi fost socotiţi vrednici de a vedea adormirea Maicii Sale şi eu nu ? Oare nu sunt şi eu apostol ? S-ar putea oare ca Dumnezeu să nu fie mulţumit de propovăduirea mea ? Vă rog, tovarăşii mei ucenici: deschideţi mormântul ca să văd şi eu rămăşiţele ei, să le îmbrăţişez şi să-mi iau rămas bun !" Atunci apostolii au făcut cele cerute de Toma şi au deschis mormântul. Dar au descoperit că rămăşiţele ei nu mai erau acolo, căci ea fusese dusă în Rai cu tot cu trup. Trupul ei era nestricăcios şi nemuritor, înainte de a doua venire a lui Hristos; atunci, la învierea de obşte, cei drepţi vor primi trupuri nepieritoare.
Şi Fecioara li s-a arătat după adormirea ei, precum a făcut-o şi Fiul ei. După înălţarea Domnului nostru, ori de câte ori apostolii luau masa împreună aveau obiceiul să lase un loc liber la masă pentru Stăpânul lor. Ei tăiau o bucată de pâine şi o aşezau în capul mesei, aceasta fiind pentru Hristos. Când terminau de mâncat, se ridicau şi spuneau: „Slăvit fie numele Sfintei Treimi! O, Doamne Iisuse Hristoase, ajută-ne !" Şi fiecare lua o bucăţică din acea pâine a lui Hristos. S-a întâmplat ca, după adormirea Maicii Domnului, ei să stea din nou la masă împreună. Şi când şi-au încheiat rugăciunile, Fecioara a apărut în faţa lor şi a zis: „Bucuraţi-vă, căci eu voi fi cu voi în fiecare zi a vieţii voastre !" Şi văzând-o, ei au strigat: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!" Aşa s-au încredinţat cu toţii că Maica lui Dumnezeu, ca şi Fiul ei, a înviat a treia zi şi a fost ridicată la ceruri cu tot cu trup. De atunci ei aşezau şi pentru ea o bucată de pâine.
După aceasta, Toma a mers din nou pe pământurile Indiei, vestind acolo pe Hristos şi aducând la credinţă pe mulţi cu semnele şi cu minunile sale. Pe când stătea în Milapur, el a luminat aici pe mulţi propovăduind Evanghelia şi întărindu-i în sfânta credinţă prin minunea pe care o istorisim în cele ce urmează:
Se afla într-un loc un buştean de o mărime neobişnuită, pe care nici oamenii, nici elefanţii nu-l puteau mişca din loc. Apostolul Toma a legat acel buştean de brâul său şi l-a târât o distanţă mai mare de o milă, pentru a-l folosi la ridicarea unei Biserici a Domnului. Văzând aceasta, creştinii s-au întărit şi mai mult în credinţă şi mulţi necredincioşi au trecut la creştinism. Apostolul a mai făcut în acele locuri o minune şi mai mare. lat-o. Un preot păgân şi-a omorât fiul, învinuindu-l de această ucidere pe Sfântul Apostol, zicând: „Toma mi-a omorât fiul!" Atunci, printre oameni s-a răspândit un freamăt şi s-a adunat o mulţime care l-a prins pe Sfântul Toma, cerând judecătorilor să-l osândească la cazne. Neputând afla pe nimeni care să depună mărturie că nu el, Toma, fusese ucigaşul, apostolul lui Hristos a rugat pe judecător şi pe oameni: „Daţi-mi drumul şi, în numele Dumnezeului meu, voi întreba pe bărbatul omorât cine l-a ucis". Atunci cu toţii l-au însoţit la trupul neînsufleţit al fiului preotului. Ridicându-şi ochii spre cer, Toma s-a rugat mai întâi lui Dumnezeu şi apoi a zis trupului: „în numele Domnului meu Iisus Hristos, îţi poruncesc, tinere, să ne spui cine te-a ucis". Şi mortul a răspuns îndată: „Propriul meu tată m-a ucis". Atunci au strigat cu toţii: „Mare este Dumnezeul vestit de Toma !" Apostolul a fost lăsat slobod, iar preotul a căzut astfel în groapa pe care o săpase pentru Toma. După această minune, o mulţime de oameni au crezut în Unul Dumnezeu Iisus Hristos şi au primit botezul din mâinile sfântului.
După un timp, apostolul a călătorit mai departe, către ţinutul Kalamida, unde domnea regele Mazdai. Vestind pe Hristos acolo, sfântul a convertit la credinţă o femeie pe nume Sindichia, o nepoată a frumoasei şi liniştitei Migdonia, soţia lui Carizie, un apropiat al regelui. Sindichia a sfătuit pe Migdonia să înveţe adevărul şi să creadă în Unul Dumnezeul, în Atoatefăcătorul pe Care îl propovăduia Toma. Atunci Migdonia a zis Sindichiei: „Aş vrea să-l văd pe acest bărbat care propovăduieşte pe Dumnezeul adevărat şi să ascult de la el învăţăturile Lui". Sindichia a răspuns: „Dacă vrei să vezi pe apostolul Domnului, îmbracă-te în zdrenţe, ca şi cum ai fi o femeie simplă, pentru a nu fi recunoscută, şi vom merge împreună".
Migdonia i-a urmat sfatul şi a mers cu Sindichia. Ele l-au găsit pe apostol propovăduind pe Hristos în mijlocul unei mari mulţimi de oameni simpli, săraci. Ameste-cându-se printre aceştia, ele au ascultat învăţăturile lui Toma, care vorbea mult despre Hristos Dumnezeu şi-i învăţa să creadă în El. Apostolul vorbea şi de moarte, de judecata de apoi, de Gheena şi de împărăţia cerului. Ascultând acestea, inima Migdoniei s-a înmuiat şi ea a crezut în Hristos. Când s-a întors la casa ei, se gândea tot timpul la cele spuse de apostol. Şi vorbind cu Sindichia despre Hristos, a ajuns să-L iubească cu adevărat. De atunci, ea a început să-i privească pe necredincioşi ca pe vrăjmaşii lui Dumnezeu şi să ocolească apropierea de ei la masă şi împreună-vorbirile cu ei. Tot de atunci a nesocotit toate plăcerile lumeşti, hotărând să pună capăt căsniciei cu soţul ei Carizie. Acesta s-a întristat adânc şi, neputând el însuşi să schimbe gândurile soţiei salei, l-a rugat pe regele Mazdai să o trimită pe regină (care se numea Terţiana şi era rudă cu Migdonia), nădăjduind că aceasta va izbuti să o lămurească pe Migdonia să-şi împlinească îndatoririle de soţie. Când regina a mers la Migdonia şi a întrebat-o de ce nu voia să se supună soţului ei, Migdonia a răspuns: „Pentru că el este păgân şi vrăjmaş al lui Dumnezeu, iar eu sunt roaba Unului Dumnezeu adevărat, Iisus Hristos. Nu vreau să fiu pângărită de un bărbat necurat şi necredincios".
Terţiana a dorit să afle cine este acest Iisus Hristos pe Care Migdonia îl numea Dumnezeu adevărat. Atunci Migdonia i-a povestit cele propovăduite de Apostolul Toma şi a învăţat-o despre dreapta credinţă. Voind să afle mai multe despre Hristos şi credinţa întru El, Terţiana a cerut să vadă ea însăşi pe apostol şi să-i asculte învăţăturile. Sfătuindu-se cu Migdonia, ea a trimis în secret după apostol. Şi când el s-a înfăţişat, amândouă l-au rugat să le îndrume pe calea cea dreaptă. Şi vestindu-le lor pe Hristos, Toma le-a luminat cu lumina credinţei, le-a botezat şi le-a cerut să păstreze poruncile lui Dumnezeu şi să cultive toate virtuţile. Terţiana şi Migdonia, păstrând în inimă cu sfinţenie tot ce auziseră, au hotărât amândouă să servească pe Domnul în curăţie şi să nu mai împartă patul cu soţii lor, căci aceştia erau necredincioşi.
Apostolul a continuat să facă nenumărate minuni şi să vindece tot felul de boli prin puterea lui Dumnezeu. Şi mulţi, nu numai dintre cei săraci, ci şi dintre cei de la curtea regelui, văzând semnele lucrate de apostol şi auzind învăţăturile lui au venit la credinţa întru Hristos. Unul dintre fiii regelui, pe nume Wazan, a crezut şi a fost botezat de apostol. Căci însuşi Domnul lucra prin apostolii Lui.
După ce s-a întors de la Migdonia, regina Terţiana îşi trecea timpul în rugăciune şi post şi ocolea îndatoririle de soţie. Regele, mirându-se de o astfel de schimbare, i-a spus prietenului său, Carizie: „Dorind să-ţi întorc ţie soţia, mi-am pierdut-o pe a mea. Terţiana se poartă şi mai ciudat cu mine decât Migdonia cu tine !"
Atunci, regele şi Carizie au început o cercetare amănunţită pentru a afla motivul pentru care soţiile lor s-au schimbat. Şi au aflat că un străin pe nume Toma, învăţându-le credinţa creştină, le-a convins să pună capăt legăturii trupeşti. Au mai aflat şi că fiul regelui, Wazan, precum şi mulţi curteni şi oameni de vază, ca şi nenumăraţi cetăţeni simpli au crezut în Hristos în urma cuvântărilor lui Toma. înfuriaţi peste măsură de cele aflate, l-au prins pe Toma şi l-au aruncat în temniţă.
După o vreme, apostolul a fost adus în faţa regelui pentru judecată. Regele l-a întrebat: „Cine eşti tu ? Un rob sau un om liber ?" Toma a răspuns: „Sunt rob al Celui asupra Căruia nu ai nici o putere". Şi regele a zis: „Văd că eşti un rob rău care a fugit de la stăpânul său şi a venit în acest ţinut pentru a strica oamenii şi a ne zăpăci soţiile. Spune-mi, cine este stăpânul tău ?" „Stăpânul meu, a răspuns apostolul, este Domnul cerului şi al pământului, Dumnezeul şi Făcătorul a toate cele văzute şi nevăzute. El m-a trimis să vestesc sfânt numele Său şi să îndepărtez oamenii de la greşeli". Atunci regele a zis: „încetează cu aceste vorbe viclene, o, înşelătorule, şi ascultă porunca mea. Nu-i destul că ai amăgit întregul regat cu prorocirile Sale, aşa încât acuma toţi cred în Iisus ? Sau că ai întors de la noi, cu vrăjitoria ta, pe soţiile noastre, încât nu mai vor să ne cunoască ? întoarce-le iar la noi! Căci dacă nu le faci pe soţiile noastre să ne cunoască, în dragoste, aşa ca mai înainte, voi porunci să fii omorât cu cruzime". Apostolul a răspuns: „Nu se cade ca roabele lui Dumnezeu să cunoască bărbaţi nelegiuiţi şi nici ca cei credincioşi să fie pângăriţi de cei necredincioşi".
Auzind acestea, regele a poruncit să fie aduse tăvi din fier înroşite în foc şi să se aşeze picioarele goale ale
apostolului pe ele. Şi aşa s-a făcut, dar de sub tăvi a izvorât apă şi le-a răcorit. Văzând aceasta, l-au aruncat pe Sfântul Toma într-un cuptor încins, dar a doua zi el a ieşit de acolo viu şi nevătămat.
Apoi Toma a fost întemniţat. La miezul nopţii, creştinii au intrat în temniţa apostolului, care li s-a deschis lor prin rugăciunile lui. Sfântul i-a sfătuit să rămână tari în credinţă şi să nu fie înfricoşaţi de moarte, pentru că doar aşa vor avea viaţă veşnică. Şi el i-a sfătuit şi a învăţat pe cei nebotezaţi. Şi părăsind temniţa, Toma a mers într-o casă unde toţi se pregătiseră pentru botez şi pentru sfânta liturghie. Acolo el a botezat pe mulţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. După sfânta liturghie, când au primit cu toţii sfânta împărtăşanie, el le-a zis: „Acest Trup preasfânt, Care S-a jertfit, şi acest nepreţuit Sânge, Care S-a vărsat pe cruce, pentru a ne izbăvi de păcatele noastre, pentru a ne da mântuire şi iertarea păcatelor, pentru a ne vindeca sufletul, sunt o chezăşie a împărăţiei cereşti şi a binecuvântării veşnice". Atunci s-a auzit un glas din înalturi, Care a zis: „Cu adevărat vă spun: nu vă temeţi, ci credeţi!" Mai târziu, apostolul s-a întors în temniţă, încuind-o ca mai înainte. El a fost urmat de Terţiana, Migdonia şi o femeie pe nume Marcia, care doreau să pătimească împreună cu apostolul. Dar acesta le-a zis: „Fiicele mele şi lucrătoare întru Domnul nostru Iisus Hristos, ascultaţi ultimul meu cuvânt: mâine voi merge la Stăpânul meu pentru a primi răsplata pentru multa mea trudă. Pentru aceasta mă bucur şi sunt fericit. Voi să rămâneţi tari în credinţă, să nu vă îndoiţi niciodată şi să nu vă descurajaţi când mă veţi vedea murind. Căci această moarte nu este una adevărată, ci mai degrabă o slobozire şi o răscumpărare din trup, pe care o primesc cu bucurie pentru a mă putea desfăta cu viaţa veşnică şi cu bunătăţile ei, care vor fi date şi vouă dacă vă veţi păstra credinţa până la urmă".
Apoi s-a rugat şi, prin rugăciunile lui, a închis uşa temniţei. Dar femeile plângeau, căci ştiau că Mazdai îl va trimite la moarte.
Carizie l-a sfătuit pe rege, zicând: „Fă-l să cinstească şi să aducă jertfe zeului soarelui, ca să-L supere astfel pe Dumnezeul lui, Care l-a păstrat nevătămat în timpul caznelor". Dar când apostolul a fost adus în faţa idolului soarelui, icoana acestuia s-a topit pe dată, de parcă ar fi fost de ceară. Credincioşii dănţuiau de bucurie, văzând puterea Dumnezeului ceresc, şi o mulţime de necredincioşi au venit la Hristos Dumnezeu. Dar preoţii păgâni cârteau împotriva lui Toma, pentru că le stricase idolul, între timp, temnicerii i-au adus regelui la cunoştinţă că prizonierul putea deschide uşa temniţei sale pentru a ieşi, oricând dorea, şi că soţia şi fiul regelui fuseseră acolo să-l viziteze. Atunci regele s-a dus de îndată la temniţă; dar găsind uşa încuiată, s-a mirat. Intrând la Sfântul Toma, l-a întrebat dacă era robul cuiva sau om liber. Apostolul a răspuns: „Sunt rob al Domnului meu Iisus Hristos, Care este Dumnezeul adevărat şi stă în ceruri. El m-a trimis aici ca să mântuiesc pe mulţi dintre voi". Iar Mazdai a zis: „M-am săturat de născocirile tale. Aşa că te voi trimite la moarte, căci o meriţi, pentru a-mi slobozi poporul de vrăjitoriile şi ticăloşiile tale". Foarte înfuriat, regele se gândea cum să-l omoare pe apostol. Dar se temea de oameni şi de slugile sale, precum şi de mulţi dregători care credeau în Iisus.
Luându-l pe Toma, regele a ieşit din cetate cu soldaţii săi. Şi toţi au crezut că el merge să vadă vreo minune înfăptuită de apostol. Dar, după ce s-au depărtat cam la o milă, regele l-a dat pe sfânt pe mâinile a cinci soldaţi, poruncindu-le să urce împreună cu apostolul pe munte şi acolo să-l străpungă cu suliţele lor. Iar regele s-a îndreptat către cetatea Axium. Wazan, fiul regelui, un bărbat pe nume Sifor şi alţi oameni s-au grăbit după apostol; şi găsindu-l, l-au plâns. Atunci Toma, cerând voie soldaţilor să se roage, s-a adresat Domnului, zicând: „O, Doamne Dumnezeul meu, Tu eşti nădejdea şi răscumpărarea credincioşilor. la-mă la Tine astăzi, pentru ca sufletul meu să nu fie împiedicat în urcarea lui la ceruri. Iată, am făcut lucrul pe care mi-ai cerut să-l fac şi am împlinit poruncile Tale. M-ai vândut ca pe robul Tău; dă-mi astăzi slobozenia !" Apoi apostolul a binecuvântat credincioşii şi a hirotonit pe Sifor preot şi pe Wazan diacon, poruncindu-le să vegheze asupra înmulţirii creştinilor şi a măririi Bisericii lui Hristos. După care, întorcându-se către soldaţi, a zis: „împliniţi acum porunca regelui". Atunci soldaţii l-au străpuns cu suliţele lor şi astfel Sfântul Toma şi-a încheiat viaţa pământească lângă cetatea Milapur.
Credincioşii au plâns amar şi au înfăşurat sfintele sale rămăşiţe în pânza scumpă pe care Terţiana o cumpărase pentru a o folosi ca giulgiu; si l-au înmormântat în pământul pentru familiile regale. Sifor, Wazan şi Terţiana l-au bocit îndelung şi au înmormântat cu cinstire sfântul său trup. După ce au sfârşit înmormântarea, s-au aşezat lângă mormântul apostolului şi au plâns. Şi iată: sfântul li s-a arătat lor, cerându-le să se întoarcă în cetate şi să întărească pe fraţi în credinţă. Şi a mai zis apostolul: „Terţiana şi Migdonia, nu uitaţi ce v-am spus. Păstraţi-vă credinţa în Dumnezeu, şi Stăpânul Hristos vă va ajuta". Ascultând această poruncă a învăţătorului lor, Sfântul Apostol Toma, şi ajutaţi de rugăciunile acestuia, atât Sifor cât şi Wazan au condus bine Biserica lui Hristos.
Mult timp au supus la cazne regele Mazdai şi Carizie pe soţiile lor, Terţiana şi Migdonia; dar tot nu au putut să le facă să se supună voinţei lor. Dându-şi seama că soţiile lor nu li se vor supune nici moarte, cei doi bărbaţi au hotărât că nu aveau decât să le îngăduie să trăiască slobode, potrivit dorinţei lor. Astfel, slobozite de povara legăturii trupeşti, femeile au putut trăi în curăţie şi rugăciune, slujind pe Domnul zi şi noapte. Prin viaţa lor îmbunătăţită, ele au adus mari foloase Bisericii.
Câţiva ani mai târziu, unul dintre fiii regelui Mazdai a ajuns îndrăcit şi nu putea fi vindecat de nimeni, căci era stăpânit de cel mai crunt dintre diavoli. Regele era foarte abătut din pricina bolii fiului său şi s-a hotărât să deschidă mormântul Sfântului Toma pentru a lua un os din trupul apostolului, deoarece auzise că acesta, pe timpul vieţii sale, izgonise din oameni o mulţime de diavoli. Regele voia să atingă cu osul sfântului ceafa fiului său şi să-l sloboadă pe acesta de diavol. Când se gândea să facă acest lucru, Sfântul Toma i-a apărut în vis şi i-a zis: „Nu ai crezut în mine când eram viu; crezi că vei primi ajutorul meu acum, că sunt mort ? Nu rămâne în necredinţă ! Domnul meu Iisus Hristos va fi milostiv cu tine. Ia pământ de pe mormântul meu şi pune-l pe fiul tău; şi el va fi vindecat. Căci eu nu sunt dintre cei care ţin minte răul".
Acest vis a sporit dorinţa regelui de a deschide mormântul apostolului. Mergând la locul unde era îngropat sfântul, Mazdai a deschis mormântul. Dar nu a găsit acolo oasele sfântului, căci un creştin, luând în secret moaştele, le dusese în Mesopotamia unde le păstra într-un loc de cinste. Luând pământ din acel loc, regele l-a pus pe ceafa fiului său, zicând: „O, Doamne Iisuse Hristoase, prin rugăciunile apostolului Tău Toma, vindecă pe fiul meu şi voi crede în Tine !" Şi băiatul şi-a recăpătat sănătatea. Astfel, regele Mazdai a crezut în Hristos şi, împreună cu toţi dregătorii săi, a primit să fie botezat de preotul Sifor.
Atunci mult s-au bucurat credincioşii! Idolii au fost sparţi în bucăţi şi templele rase de pe faţa pământului, iar în locul lor au fost ridicate Biserici ale lui Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit şi credinţa sfântă a fost întărită. Regele, primind botezul, s-a căit pentru păcatele sale şi a cerut tuturor să-1 ajute şi să se roage pentru el. Şi preotul Sifor a zis credincioşilor: „Rugaţi-vă pentru regele Mazdai, ca să primească milă de la Domnul nostru Iisus Hristos şi iertare pentru păcatele sale !" Şi toţi aparţinătorii Bisericii s-au rugat pentru rege. Atunci, cu lacrimi şi multă smerenie, regele Mazdai a rugat-o pe fosta sa soţie, Terţiana, şi chiar pe Migdonia să se roage la Stăpânul Hristos ca El să-i ierte nelegiuirile din trecut şi relele pe care le pricinuise preamăritului şi slăvitului Său apostol. Şi în locul unde a fost îngropat apostolul s-au săvârşit multe minuni prin rugăciunile lui spre slava Dumnezeului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, i se cuvine cinstire şi închinare în veci. Amin.
Troparul. Glasul al II-lea
Apostole sfinte Toma, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de gresale sufletelor noastre.
Condac. Glasul al IV-lea
De darul înţelepciunii plin fiind apostolul lui Hristos şi adevărata slugă, întru pocăinţă a strigat: Tu eşti Dumnezeul meu şi Domnul.
A cărui pomenire Sfânta Biserică o sărbătoreşte pe 6 octombrie
„ Toma cel minunat a deschis izvorul dogmelor, Stăpâne, celor de Dumnezeu înţelepţiţi; că de coasta Ta atingându-se, îndoite lucrări şi îndoite firi împreună a cunoscut şi a strigat: Tu eşti Dumnezeul meu şi Stăpânul, Tu şi Domnul măririi, Cel ce pentru mine trup Te-ai făcut."
(Stihiră la Doamne strigat-am, 6 octombrie)
Ser pentru zona ochilor, supranumit Didymus (adică „geamănul"), s-a născut în cetatea gali-leeană Paneada, ca fiu al unor părinţi săraci, în tinereţe el păzea legea lui Moise cu sfinţenie şi cerceta sârguincios Sfintele Scripturi ale evreilor. Niciodată interesat de jocurile altor copii, el ducea o viaţă îndumnezeită, pururea muncind orui îmbogăţindu-şi sufletul. De meserie era pescar şi viaţa lui a însemnat o strădanie necurmată pentru a avea cele trebuincioase traiului, obişnuit fiind cu sărăcia şi cu greutăţile. Când Domnul nostru Iisus Hristos, în timpul rămânerii Sale pe pământ, printre oameni, trecea prin cetăţi şi sate, învăţând oamenii şi vindecând tot felul de boli, Toma a auzit cuvintele Sale. Şi, văzând minunile Sale, a crezut în El din toată inima. Desfătându-se cu dulcile cuvinte ale lui Iisus Hristos şi cu vederea sfântului Său chip, Toma L-a urmat şi a fost socotit de Domnul vrednic de a se număra printre cei doisprezece apostoli, urmând împreună cu ei pe Hristos până în clipa pătimirilor Lui mântuitoare. Când Sfântul Lazăr a adormit (cel ce a stat mort în mormânt timp de patru zile), Toma a fost cel care, ca slugă vrednică şi credincioasă a Stăpânului său, a spus printre ucenici: „Să mergem şi noi şi să murim cu El" (loanll, l6).
După învierea Domnului, Sfântul Toma, prin neîncrederea lui, atunci când ceilalţi apostoli i-au zis că Mântuitorul S-a ridicat, a întărit credinţa în Biserica lui Hristos. Căci atunci când ceilalţi ucenici ai lui Hristos au zis: „Am văzut pe Domnul", el nu i-a crezut până ce nu a văzut el însuşi pe Hristos şi a atins rănile Sale. La opt zile după înviere, când toţi ucenicii, inclusiv Toma, s-au adunat, Domnul li S-a arătat şi a zis lui Toma: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune pe coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios" (loan 20, 27). Şi când el a văzut pe Hristos şi a atins coasta Sa dătătoare de viaţă, Toma a strigat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu !" (loan 20, 28).
Această întâmplare i-a încredinţat pe toţi, pe deplin, de adevărul învierii Domnului; căci Hristos s-a arătat ucenicilor Săi nu ca o nălucă, nu într-un alt trup, ci în acelaşi corp în care a pătimit pentru mântuirea noastră.
După înălţarea lui Iisus Hristos, apostolii au tras la sorţi pentru a vedea încotro o va apuca fiecare dintre ei pentru a vesti Cuvântul lui Dumnezeu. Lui Toma i-a revenit sarcina să meargă în India, la brahmani şi la alte diverse neştiute popoare din acele părţi, pentru a lumina ţinuturile întunecate de păgânism şi pentru a învăţa adevărata credinţă pe părţi, mezi, perşi, hircanieni şi bactrieni.
Toma era înspăimântat la gândul de a merge la neamuri atât de sălbatice, însă Domnul i S-a arătat într-o vedenie, întărindu-l şi poruncindu-i să prindă curaj şi să nu se mai teamă, făgăduindu-i ca însuşi să-l însoţească. In scurt timp, El i-a arătat o cale de a intra în acele ţinuturi.
Gundafor, regele Indiei, dorind să ridice pentru el cel mai frumos dintre palate, l-a trimis în Palestina pe neguţătorul Abban, să găsească un arhitect priceput, cu experienţă în construcţii de palate asemenea celor ale împăraţilor romani. Când Abban căuta un astfel de arhitect în Palestina, Domnul, care cunoaşte ce este în inimile oamenilor, i S-a arătat în piaţă şi i-a zis: „Nu vrei să cumperi un rob de-al Meu, care este constructor de meserie ?" Abban a răspuns: „Da". Mântuitorul i l-a arătat pe Toma şi ei s-au înţeles la un preţ de trei livre de argint. Apoi Domnul a semnat un act de vânzare, scriind: „Eu, Iisus, fiul lui losif tâmplarul, vând pe robul Meu, Toma, lui Abban". Când Abban s-a apropiat de Toma şi i-a arătat actul de vânzare, l-a întrebat dacă este rob cu adevărat. Toma a răspuns: „Da. El este Domnul meu şi din mare mila Sa a plătit o sumă uriaşă ca răscumpărare pentru mine". Şi Toma l-a urmat şi l-a servit.
In acea seară, Domnul i S-a arătat lui Toma într-o vedenie. Şi, arătându-i argintul pe care-l primise, a zis: „Cunoaşte-ţi preţul cumpărării tale. Fie ca harul Meu să fie cu tine pururea". La timpul potrivit, Abban şi-a cumpărat loc pe o corabie şi, împreună cu Toma, a pornit în călătorie, sub un vânt prielnic.
Când au acostat în cetatea Andrapolis, ei au auzit sunet de trâmbiţe şi de alte instrumente muzicale. Regele acelei cetăţi îşi mărita fiica şi a trimis crainici să anunţe prin cetate ca toţi, săraci şi bogaţi, robi şi călători, să se adune; şi dacă cineva nu va veni, va îndura pedeapsa regelui. Auzind aceasta, Abban şi Toma, temându-se că, fiind călători, vor supăra pe rege nesupunându-i-se, au mers la nunta ce se ţinea la palatul regal. După ce s-au aşezat cu toţii şi au început să petreacă, apostolul s-a dus în cel mai ferit loc şi nu mânca nimic: el nu lua parte la petrecere, ci se cufundase în gânduri. Toţi îl priveau ca pe un bărbat ciudat şi străin. Cei ce se aflau în preajma lui l-au întrebat: „De ce ai venit aici, dacă nu mănânci şi nu bei nimic ?"Apostolul a răspuns: „Nu am venit aici să beau şi să mănânc, ci pentru a mă supune poruncii regelui, căci crainicii au anunţat că, dacă cineva nu va veni la nuntă, va îndura judecata regelui".
Era acolo, printre cei ce petreceau, o evreică ce cânta frumos din alăută, închinând câte o melodie de bun venit tuturor celor ce stăteau tolăniţi la banchet. Văzân-du-l pe Toma, care şedea retras şi îşi tot ridica ochii la ceruri, ea l-a recunoscut ca fiind iudeu. Şi, cântând în faţa lui în evreieşte, zicea: „Unul este Dumnezeul iudeilor, Care a făcut cerul şi pământul". Apostolul, ascultând cu plăcere cântarea ei, a rugat-o să-i repete de mai multe ori cuvintele. Dar cel ce turna vinul, văzând că apostolul nu lua parte la petrecere, l-a lovit peste faţă, zicând: „Ai fost chemat la nuntă ! Nu sta trist, ci veseleşte-te şi alătură-te celor ce beau !" Atunci apostolul a zis în evreieşte celui ce-l lovise: „Să te răsplătească Domnul pentru acest rău în această viaţă ! Fie ca să văd mâna care m-a lovit sfârtecată de un câine în vederea a mulţi!" Nu a trecut mult timp şi bărbatul care-l lovise pe apostol a coborât la izvor pentru a aduce apa cu care oaspeţii să-şi amestece vinul. Pe neaşteptate, asupra lui s-a năpustit un leu, l-a doborât, l-a ucis şi, bându-i sângele, s-a dus în drumul lui. Apoi câinii s-au repezit spre acel loc şi i-au făcut corpul bucăţele. Un câine negru, luând mâna sa dreaptă, a târât-o în sala banchetului şi a lăsat-o în văzul tuturor. Toţi cei prezenţi, văzând aceasta, au fost înspăimântaţi şi se întrebau a cui este mâna. Şi cântăreaţa din alăută a strigat: „Printre noi s-a întâmplat un lucru plin de taină şi înfricoşător: ori Dumnezeu ori un sol al lui Dumnezeu se află printre noi, la banchet. Căci am văzut cum turnătorul de vin a lovit un bărbat şi am auzit pe acel bărbat zicând: «Fie să văd mâna ta dreaptă târâtă de un câine în vederea multora !» Şi, după cum vedeţi, s-a întâmplat chiar aşa". Auzind acestea, cu toţii au fost cuprinşi de teamă.
Când s-a încheiat banchetul, regele, care auzise cele întâmplate, a chemat pe Sfântul Apostol Toma la sine şi a zis: „Intră în palat şi binecuvântează pe fiica mea care a fost dată în căsătorie". Apostolul, intrând în foişor, a început să înveţe proaspăta pereche despre întreaga înţelepciune şi păstrarea neprihănitei feciorii; apoi rugându-se pentru ei, i-a binecuvântat şi a plecat. Perechea nou-căsătorită a văzut într-un vis pe Iisus, care le-a apărut luând chipul apostolului Toma şi i-a îmbrăţişat cu dragoste. Soţul, crezând că acela era Toma, I-a zis: „Tu ai plecat de la noi. Cum se face dar că ai venit aici din nou ?" Domnul a răspuns: „Eu nu sunt Toma, ci Fratele lui. Toţi cei ce au renunţat la lume şi Mă urmează pe Mine, aşa cum face el, nu numai că se vor numi fraţi ai Mei în viaţa de după moarte, ci şi vor moşteni împărăţia Mea. De aceea nu uitaţi, o, copiii Mei, ce v-a sfătuit fratele Meu; şi dacă, urmându sfatul său, vă veţi păstra fecioria nestricată, veţi fi socotiţi vrednici de a fi încoronaţi cu nepieritoare cununi în cămara Mea de nuntă". Şi, zicând acestea, Domnul a dispărut. Iar ei, trezindu-se din somn, şi-au povestit unul altuia ce văzuseră în vis. Şi ridicându-se, s-au rugat stăruitor toată noaptea. Şi cuvintele care le-au fost spuse, ei le-au păstrat în inimi ca pe cele mai nepreţuite comori.
Dimineaţa, regele şi socrul lui au intrat în dormitorul unde tânăra pereche îşi petrecuse noaptea şi i-au găsit şezând departe unul de celălalt. Miraţi foarte, au întrebat care este pricina pentru care nu erau împreună. Şi ei au răspuns: „Noi ne rugăm la Dumnezeu să ne dea putere să păstrăm până la moarte, în căsătoria noastră, fecioria curată pe care o avem acum, pentru ca mai apoi să fim încoronaţi cu nepieritoare cununi în cămara cerească de nuntă, aşa cum Domnul Care ni S-a arătat ne-a făgăduit".
Regele a înţeles că străinul care fusese la palat în noaptea ce trecuse îi înduplecase să-şi păstreze fecioria. El s-a mâniat peste măsură şi a trimis tot atunci pe slugile sale să prindă pe apostol, însă nu l-au putut găsi, căci el se îmbarcase deja spre India, împreună cu Abban.
Când au ajuns în India, ei s-au prezentat la regele Gundafor şi Abban a zis: „Iată, o, mărite, ţi-am adus un constructor priceput din Palestina, pentru ca să-ţi construiască palate aşa cum va binevoi Măria ta". Regele a fost mulţumit foarte şi l-a condus pe Toma la locul unde trebuia să ridice palatul care câştigase inima împăratului. Era un loc de o frumuseţe rară, plin de izvoare încântătoare şi de copaci diferiţi. Regele i-a cerut lui Toma să alcătuiască un plan pe care el să-l încuviinţeze. Şi mai dorea acel rege ca palatul să fie gata până la întoarcerea sa, căci trebuia să plece într-o călătorie pentru trei ani de zile. Apostolul, cu un toc din trestie, a făcut o schiţă nemaipomenită. Potrivit planului său, aripa de răsărit a palatului avea multe ferestre prin care intrau înăuntru valuri de lumină; faţada de la apus avea multe uşi, pentru a uşura pătrunderea brizelor uşoare; cuptoarele erau puse în partea de miazănoapte, din pricina căldurii pe care o răspândeau; iar în partea sudică trebuiau aşezate fântâni arteziene, pentru a răcori întreaga clădire în vreme de mare căldură. Atât de amănunţit era acest plan, încât regele a lăudat pe apostol, zicând: „Cu adevărat mare meşter eşti, vrednic să slujeşti un rege !" Şi Gundafor i-a dat o sumă mare în aur, pentru construcţie, şi a cerut apostolului să pună fără întârziere temelia. Dar Toma i-a răspuns: „Aceasta nu este o lună potrivită pentru a începe construcţia unui palat. Să aşteptăm până în octombrie". (Spunând aceasta, dădea pesemne de înţeles vremea când avea să-şi primească viitoarea plată.) Şi lui Toma i s-au dat cantităţi uriaşe de aur, argint, carne, vin, ulei şi alte provizii necesare proiectului. Apoi regele a plecat în altă ţară. Iar apostolul a mers la locul unde trebuia să construiască şi a început să împartă tot ce primise celor nevoiaşi, celor săraci şi în lipsuri. Şi lucrând el însuşi la răspândirea Evangheliei, a adus pe mulţi la credinţa întru Hristos şi i-a botezat.
în acest timp, tânărul, care, la sfatul lui Toma, făgăduise împreună cu soţia lui să-şi păstreze fecioria, auzind că apostolul propovăduia pe Hristos în India, a călătorit într-acolo împreună cu soţia pentru a-l găsi. Instruiţi de sfântul apostol în credinţa creştină, ei au primit sfântul botez de la el. Fecioara a primit numele de botez Pelaghia şi, mai târziu, şi-a vărsat sângele pentru Hristos. Tânărul a fost numit Dionisie şi mai apoi a fost socotit vrednic de cinul de episcop, întorcându-se în pământul lor natal, cu binecuvântarea apostolului, ei au răspândit peste tot slava numelui lui Dumnezeu, aducând la Hristos pe necredincioşi şi întemeind Biserici prin cetăţi.
După ce au trecut doi ani, regele a trimis soli la apostol să vadă cum înainta construcţia. Apostolul a răspuns trimişilor că nu rămăsese de făcut decât acoperişul. Regele a fost încântat, căci presupunea că Toma îi construise cu adevărat un palat pământesc şi i-a mai trimis aur, cerându-i să acopere palatul cu un acoperiş măreţ, cât mai repede cu putinţă.
Primind şi acest aur, Toma şi-a ridicat ochii la cer zicând: „îţi mulţumesc, Doamne Care iubeşti oamenii, că dai mântuire oamenilor în felurite chipuri !" Şi iarăşi a împărţit aurul trimis de rege celor ce i-au cerut ajutorul, în timp ce el a continuat să răspândească sârguincios Cuvântul lui Dumnezeu.
A mai trecut ceva timp şi regele a aflat că Toma nici nu începuse să împlinească porunca lui, că dăduse tot aurul săracilor, că presupusul constructor nici nu se gândea să construiască, ci, mergând prin sate şi cetăţi, propovăduia un nou Dumnezeu şi făcea minuni. Atunci repede s-a umplut de mânie şi a trimis pe slugile sale să prindă pe apostol. Când aceştia au adus pe Sfântul Toma în faţa regelui, el l-a întrebat: „Ai clădit, deci, palatul ?" Toma a răspuns: „L-am construit. Şi acest palat este mai mult decât strălucitor şi frumos". Regele a continuat: „Să mergem şi să-l vedem". Dar apostolul a răspuns: „In timpul vieţii nu poţi vedea acest palat, dar când vei părăsi această viaţă îl vei vedea. Şi, locuind în el cu bucurie, vei rămâne în el pentru vecie". Regele, crezând că apostolul îşi bătea joc de el, s-a simţit foarte jignit şi a poruncit să fie aruncat în temniţă împreună cu Abban, care-l adusese. Ei trebuiau să se chinuiască acolo în aşteptarea osândei, căci regele voia să-i jupoaie de vii şi să-i ardă pe rug.
Cât timp se aflau în temniţă, Abban l-a mustrat pe apostol zicând: „Ne-ai minţit atât pe rege, cât şi pe mine, dându-te drept un arhitect priceput! Şi iată, ai risipit aurul regelui pe nimic şi mi-ai nimicit viaţa. Din pricina ta mă chinuiesc şi voi muri de o moarte groaznică, deoarece regele este neînduplecat şi ne va omorî pe amândoi". Dar apostolul, mângâindu-l, i-a zis: „Nu-ţi fie teamă, încă nu a venit timpul să murim. Vom trăi, şi încă în libertate; şi împăratul cu cinstire ne va căuta pentru palatul pe care i l-am construit în ceruri".
Chiar în aceeaşi noapte, fratele regelui, Gad, s-a îmbolnăvit şi a trimis regelui vorbă, zicând: „Din pricina durerii tale m-am întristat şi eu; şi de această suferinţă m-am îmbolnăvit; şi acum sunt aproape de moarte". In scurt timp, fratele regelui a murit. Uitându-şi fosta supărare, regele a fost cuprins de o durere nouă şi plângea amar moartea fratelui său. Dar îngerul Domnului, luând sufletul mortului, l-a ridicat la ceruri; şi plimbându-l printre locuinţele de acolo, i-a arătat nenumărate palate minunate şi strălucitoare, printre care unul era de o frumuseţe şi o splendoare ce nu puteau fi descrise în cuvinte. Atunci îngerul a întrebat sufletul: „în care dintre aceste palate ţi-ar plăcea să locuieşti ?" Şi sufletul, privind la acel palat minunat, a zis: „Dacă mi s-ar îngădui să stau măcar într-un colţ al acestui palat, nu mi-ar trebui nimic altceva". Şi îngerul i-a zis: „Nu poţi locui în acest palat, căci el aparţine fratelui tău, cu al cărui aur străinul Toma, pe care-l cunoşti, l-a construit". Atunci a zis sufletul: „Te rog, doamne, lasă-mă să mă întorc la fratele meu şi voi cumpăra de la el acest palat. Căci el nu-i cunoaşte încă frumuseţea. Şi luându-l, mă voi întoarce din nou aici".
Atunci îngerul a întors sufletul trupului şi mortul şi-a recăpătat viaţa. Ca şi cum s-ar fi trezit dintr-un somn, el a întrebat pe cei de lângă el unde este fratele său şi i-a rugat să aducă pe rege lângă el cât se poate de repede. Regele, auzind că fratele său s-a reîntors la viaţă, s-a bucurat peste măsură şi s-a grăbit la el. Când l-a văzut viu, s-a bucurat şi mai mult. Atunci omul care se ridicase din morţi a zis: „Sunt încredinţat, o, rege, că mă iubeşti ca pe fratele tău. Ştiu că ai plâns amar la moartea mea şi că dacă m-ai putea scăpa de la moarte ţi-ai da jumătate din împărăţie". Regele a răspuns: „Da, aşa este". „Dacă mă iubeşti atât, a zis fratele regelui, îţi cer un singur dar. Nu mi-l refuza". Regele a răspuns: „Frate iubit, îţi voi da tot ce am în împărăţia mea". Şi şi-a întărit cuvintele cu un jurământ. Atunci fratele înviat a zis:„Dă-mi mie palatul pe care îl ai în ceruri şi, în schimb, ia toate avuţiile mele de aici, de pe pământ".
Auzind aceste cuvinte, regele s-a tulburat şi a tăcut, de parcă şi-ar fi pierdut darul vorbirii. Apoi a zis: „De unde am eu un palat în ceruri ?" „Adevărat îţi grăiesc, a răspuns fratele său, în ceruri este un astfel de palat, de care tu nu ştii şi care este mai presus de orice s-a văzut vreodată sub soare. Ţi l-a clădit Toma, cel pe care îl ţii închis. Eu l-am văzut şi m-am minunat de frumuseţea lui nespusă şi am cerut să pot locui măcar într-un colţ al său. Dar nu mi s-a îngăduit, căci îngerul care mă conducea mi-a zis: «Nu poţi locui în acest palat, căci el este al fratelui tău şi a fost construit de Toma cel pe care-l cunoşti». I-am cerut îngerului să mă lase să mă întorc aici ca să pot lua de la tine acest palat. Aşa că, dacă mă iubeşti, dă-mi-L mie şi ia în schimb toate avuţiile mele !"
Atunci regele s-a bucurat de revenirea la viaţă a fratelui său şi pentru palatul construit pentru el în ceruri. Şi a zis celui înviat: „Fratele meu iubit, am făgăduit să nu-ţi refuz nimic din cele ce se află sub stăpânirea mea pământească. Dar nu ţi-am făgăduit acel loc din cer. Insă dacă vrei, avem un arhitect ce ar putea să-ţi ridice şi ţie un palat asemănător".
Zicând acestea, regele a trimis de îndată slugile la temniţă să aducă pe Sfântul Toma şi pe neguţătorul Abban, care-l adusese în India. Când ei s-au înfăţişat înaintea regelui, acesta s-a grăbit să le iasă în întâmpinare şi a căzut la picioarele apostolului, cerându-i iertare pentru câte păcătuise împotriva lui, căci o făcuse din neştiinţă. Şi apostolul, mulţumind lui Dumnezeu, a început să-i înveţe pe amândoi fraţii credinţa în Domnul Iisus Hristos. Şi ei, mişcaţi din suflet, au primit cu dragoste cuvintele lui. Curând, apostolul i-a botezat şi i-a învăţat să trăiască creştineşte. Şi prin darurile de milostenie împărţite de ei înşişi, fraţii şi-au construit locuinţe veşnice în ceruri.
Rămânând împreună cu ei pentru un timp şi întărindu-i în credinţa sfântă, apostolul a mers apoi prin alte aşezări din împrejurimi, lucrând pentru mântuirea sufletelor omeneşti, într-una din cetăţile cele mai însemnate, a intrat foarte umil, cu părul nespălat, palid la faţă, cu întregul trup vlăguit. Apostolul părea aproape fără trup în veşmintele sale vechi şi roase. Dar cuvintele sale erau un sprijin pentru toţi şi faptele sale erau minunate. El a băgat de seamă că localnicii erau cufundaţi în întunericul păgânătăţii. Şi a înţeles că, obişnuiţi fiind aceştia de atâta amar de vreme cu mincinoasa lor credinţă, nu va fi deloc uşor să-i scoată din aceasta. Silnicia nu ar fi slujit la nimic; ci blândeţea şi cuvintele dulci ar fi fost potrivite. De aceea nu le-a arătat neîncuviinţare şi nici nu s-a lăsat în voia cuvintelor pripite, ci şi-a înfrumuseţat vorbirea cu smerenie, împodobindu-se chibzuit cu celelalte virtuţi, pentru a putea lumina pe oameni. Când locuitorii au văzut lucrările sale minunate şi au băgat de seamă înţelepciunea şi caldele lui simţăminte, ei au început să asculte cu luare-aminte cuvântările sale şi l-au întrebat de unde vine, care este credinţa lui şi de ce a ales să stea printre ei. Apostolul a răspuns cu blândeţe că era ucenicul lui Iisus Hristos Care, fiind un Dumnezeu ce iubeşte oamenii, S-a făcut El însuşi Om pentru a da celor ce cred în El viaţă veşnică, mântuirea sufletului şi alte minunate binecuvântări. Sfântul le-a povestit apoi despre răstignirea şi învierea Domnului, despre înălţarea Sa în văzul ucenicilor Săi, adăugând: „Eu sunt unul dintre cei doisprezece care slujim Cuvântul Lui şi care am fost martori la toate minunile de El înfăptuite. Am venit la voi din iubire pentru voi, pentru a vă propovădui despre nesfârşita milă şi neţărmurita îndurare a lui Dumnezeu". Sfântul Apostol Toma a spus şi multe alte lucruri şi a făcut multe minuni; şi Domnul lucra prin el pentru ca sămânţa credinţei să încolţească în inimile păgânilor.
Pe când Apostolul Toma lumina pământurile Indiei vestind Evanghelia, s-a întâmplat cinstita adormire a Maicii lui Dumnezeu. Şi toţi apostolii, de prin ţinuturile prin care erau, au fost luaţi de norii cerului şi au fost aduşi în Ghetsimani, la racla preabinecuvântatei Fecioare. Sfântul Apostol Toma a fost şi el luat din India, dar nu a reuşit să ajungă la timp pentru ziua înmormântării trupului preanevinovatei Născătoare de Dumnezeu. Şi aceasta cu voia lui Dumnezeu s-a întâmplat anume aşa, pentru ca să se încredinţeze credincioşii că Maica lui Dumnezeu a fost înălţată la ceruri cu tot cu trup. Căci aşa cum s-au încredinţat şi mai mult de învierea lui Hristos prin necredinţa lui Toma, tot aşa de la Toma, prin întârzierea lui, au aflat despre înălţarea cu tot cu trup la ceruri a preanevinovatei Fecioare Măria şi Theotokos. Apostolul Toma a ajuns doar în a treia zi după înmormântare, fiind prins deodată într-un nor şi dus deasupra mormântului Fecioarei. De acolo, el a văzut mutarea trupului ei în ceruri şi i-a strigat: „încotro mergi, o, preasfânte ?" Scoţându-şi brâul, Fecioara Măria i l-a dat lui Toma, zicând: „Primeşte-l, prietenul meu". Şi a dispărut.
Apoi Toma a coborât şi a găsit pe ceilalţi apostoli veghind la mormântul Maicii lui Dumnezeu. El s-a aşezat lângă ei, întristat că nu fusese de faţă în clipa adormirii Sfintei Fecioare, laolaltă cu ceilalţi apostoli, şi a zis: „Cu toţii suntem ucenici ai Stăpânului. Cu toţii vestim aceleaşi lucruri, cu toţii suntem slugile Unului Domn Iisus Hristos. De ce atunci voi aţi fost socotiţi vrednici de a vedea adormirea Maicii Sale şi eu nu ? Oare nu sunt şi eu apostol ? S-ar putea oare ca Dumnezeu să nu fie mulţumit de propovăduirea mea ? Vă rog, tovarăşii mei ucenici: deschideţi mormântul ca să văd şi eu rămăşiţele ei, să le îmbrăţişez şi să-mi iau rămas bun !" Atunci apostolii au făcut cele cerute de Toma şi au deschis mormântul. Dar au descoperit că rămăşiţele ei nu mai erau acolo, căci ea fusese dusă în Rai cu tot cu trup. Trupul ei era nestricăcios şi nemuritor, înainte de a doua venire a lui Hristos; atunci, la învierea de obşte, cei drepţi vor primi trupuri nepieritoare.
Şi Fecioara li s-a arătat după adormirea ei, precum a făcut-o şi Fiul ei. După înălţarea Domnului nostru, ori de câte ori apostolii luau masa împreună aveau obiceiul să lase un loc liber la masă pentru Stăpânul lor. Ei tăiau o bucată de pâine şi o aşezau în capul mesei, aceasta fiind pentru Hristos. Când terminau de mâncat, se ridicau şi spuneau: „Slăvit fie numele Sfintei Treimi! O, Doamne Iisuse Hristoase, ajută-ne !" Şi fiecare lua o bucăţică din acea pâine a lui Hristos. S-a întâmplat ca, după adormirea Maicii Domnului, ei să stea din nou la masă împreună. Şi când şi-au încheiat rugăciunile, Fecioara a apărut în faţa lor şi a zis: „Bucuraţi-vă, căci eu voi fi cu voi în fiecare zi a vieţii voastre !" Şi văzând-o, ei au strigat: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!" Aşa s-au încredinţat cu toţii că Maica lui Dumnezeu, ca şi Fiul ei, a înviat a treia zi şi a fost ridicată la ceruri cu tot cu trup. De atunci ei aşezau şi pentru ea o bucată de pâine.
După aceasta, Toma a mers din nou pe pământurile Indiei, vestind acolo pe Hristos şi aducând la credinţă pe mulţi cu semnele şi cu minunile sale. Pe când stătea în Milapur, el a luminat aici pe mulţi propovăduind Evanghelia şi întărindu-i în sfânta credinţă prin minunea pe care o istorisim în cele ce urmează:
Se afla într-un loc un buştean de o mărime neobişnuită, pe care nici oamenii, nici elefanţii nu-l puteau mişca din loc. Apostolul Toma a legat acel buştean de brâul său şi l-a târât o distanţă mai mare de o milă, pentru a-l folosi la ridicarea unei Biserici a Domnului. Văzând aceasta, creştinii s-au întărit şi mai mult în credinţă şi mulţi necredincioşi au trecut la creştinism. Apostolul a mai făcut în acele locuri o minune şi mai mare. lat-o. Un preot păgân şi-a omorât fiul, învinuindu-l de această ucidere pe Sfântul Apostol, zicând: „Toma mi-a omorât fiul!" Atunci, printre oameni s-a răspândit un freamăt şi s-a adunat o mulţime care l-a prins pe Sfântul Toma, cerând judecătorilor să-l osândească la cazne. Neputând afla pe nimeni care să depună mărturie că nu el, Toma, fusese ucigaşul, apostolul lui Hristos a rugat pe judecător şi pe oameni: „Daţi-mi drumul şi, în numele Dumnezeului meu, voi întreba pe bărbatul omorât cine l-a ucis". Atunci cu toţii l-au însoţit la trupul neînsufleţit al fiului preotului. Ridicându-şi ochii spre cer, Toma s-a rugat mai întâi lui Dumnezeu şi apoi a zis trupului: „în numele Domnului meu Iisus Hristos, îţi poruncesc, tinere, să ne spui cine te-a ucis". Şi mortul a răspuns îndată: „Propriul meu tată m-a ucis". Atunci au strigat cu toţii: „Mare este Dumnezeul vestit de Toma !" Apostolul a fost lăsat slobod, iar preotul a căzut astfel în groapa pe care o săpase pentru Toma. După această minune, o mulţime de oameni au crezut în Unul Dumnezeu Iisus Hristos şi au primit botezul din mâinile sfântului.
După un timp, apostolul a călătorit mai departe, către ţinutul Kalamida, unde domnea regele Mazdai. Vestind pe Hristos acolo, sfântul a convertit la credinţă o femeie pe nume Sindichia, o nepoată a frumoasei şi liniştitei Migdonia, soţia lui Carizie, un apropiat al regelui. Sindichia a sfătuit pe Migdonia să înveţe adevărul şi să creadă în Unul Dumnezeul, în Atoatefăcătorul pe Care îl propovăduia Toma. Atunci Migdonia a zis Sindichiei: „Aş vrea să-l văd pe acest bărbat care propovăduieşte pe Dumnezeul adevărat şi să ascult de la el învăţăturile Lui". Sindichia a răspuns: „Dacă vrei să vezi pe apostolul Domnului, îmbracă-te în zdrenţe, ca şi cum ai fi o femeie simplă, pentru a nu fi recunoscută, şi vom merge împreună".
Migdonia i-a urmat sfatul şi a mers cu Sindichia. Ele l-au găsit pe apostol propovăduind pe Hristos în mijlocul unei mari mulţimi de oameni simpli, săraci. Ameste-cându-se printre aceştia, ele au ascultat învăţăturile lui Toma, care vorbea mult despre Hristos Dumnezeu şi-i învăţa să creadă în El. Apostolul vorbea şi de moarte, de judecata de apoi, de Gheena şi de împărăţia cerului. Ascultând acestea, inima Migdoniei s-a înmuiat şi ea a crezut în Hristos. Când s-a întors la casa ei, se gândea tot timpul la cele spuse de apostol. Şi vorbind cu Sindichia despre Hristos, a ajuns să-L iubească cu adevărat. De atunci, ea a început să-i privească pe necredincioşi ca pe vrăjmaşii lui Dumnezeu şi să ocolească apropierea de ei la masă şi împreună-vorbirile cu ei. Tot de atunci a nesocotit toate plăcerile lumeşti, hotărând să pună capăt căsniciei cu soţul ei Carizie. Acesta s-a întristat adânc şi, neputând el însuşi să schimbe gândurile soţiei salei, l-a rugat pe regele Mazdai să o trimită pe regină (care se numea Terţiana şi era rudă cu Migdonia), nădăjduind că aceasta va izbuti să o lămurească pe Migdonia să-şi împlinească îndatoririle de soţie. Când regina a mers la Migdonia şi a întrebat-o de ce nu voia să se supună soţului ei, Migdonia a răspuns: „Pentru că el este păgân şi vrăjmaş al lui Dumnezeu, iar eu sunt roaba Unului Dumnezeu adevărat, Iisus Hristos. Nu vreau să fiu pângărită de un bărbat necurat şi necredincios".
Terţiana a dorit să afle cine este acest Iisus Hristos pe Care Migdonia îl numea Dumnezeu adevărat. Atunci Migdonia i-a povestit cele propovăduite de Apostolul Toma şi a învăţat-o despre dreapta credinţă. Voind să afle mai multe despre Hristos şi credinţa întru El, Terţiana a cerut să vadă ea însăşi pe apostol şi să-i asculte învăţăturile. Sfătuindu-se cu Migdonia, ea a trimis în secret după apostol. Şi când el s-a înfăţişat, amândouă l-au rugat să le îndrume pe calea cea dreaptă. Şi vestindu-le lor pe Hristos, Toma le-a luminat cu lumina credinţei, le-a botezat şi le-a cerut să păstreze poruncile lui Dumnezeu şi să cultive toate virtuţile. Terţiana şi Migdonia, păstrând în inimă cu sfinţenie tot ce auziseră, au hotărât amândouă să servească pe Domnul în curăţie şi să nu mai împartă patul cu soţii lor, căci aceştia erau necredincioşi.
Apostolul a continuat să facă nenumărate minuni şi să vindece tot felul de boli prin puterea lui Dumnezeu. Şi mulţi, nu numai dintre cei săraci, ci şi dintre cei de la curtea regelui, văzând semnele lucrate de apostol şi auzind învăţăturile lui au venit la credinţa întru Hristos. Unul dintre fiii regelui, pe nume Wazan, a crezut şi a fost botezat de apostol. Căci însuşi Domnul lucra prin apostolii Lui.
După ce s-a întors de la Migdonia, regina Terţiana îşi trecea timpul în rugăciune şi post şi ocolea îndatoririle de soţie. Regele, mirându-se de o astfel de schimbare, i-a spus prietenului său, Carizie: „Dorind să-ţi întorc ţie soţia, mi-am pierdut-o pe a mea. Terţiana se poartă şi mai ciudat cu mine decât Migdonia cu tine !"
Atunci, regele şi Carizie au început o cercetare amănunţită pentru a afla motivul pentru care soţiile lor s-au schimbat. Şi au aflat că un străin pe nume Toma, învăţându-le credinţa creştină, le-a convins să pună capăt legăturii trupeşti. Au mai aflat şi că fiul regelui, Wazan, precum şi mulţi curteni şi oameni de vază, ca şi nenumăraţi cetăţeni simpli au crezut în Hristos în urma cuvântărilor lui Toma. înfuriaţi peste măsură de cele aflate, l-au prins pe Toma şi l-au aruncat în temniţă.
După o vreme, apostolul a fost adus în faţa regelui pentru judecată. Regele l-a întrebat: „Cine eşti tu ? Un rob sau un om liber ?" Toma a răspuns: „Sunt rob al Celui asupra Căruia nu ai nici o putere". Şi regele a zis: „Văd că eşti un rob rău care a fugit de la stăpânul său şi a venit în acest ţinut pentru a strica oamenii şi a ne zăpăci soţiile. Spune-mi, cine este stăpânul tău ?" „Stăpânul meu, a răspuns apostolul, este Domnul cerului şi al pământului, Dumnezeul şi Făcătorul a toate cele văzute şi nevăzute. El m-a trimis să vestesc sfânt numele Său şi să îndepărtez oamenii de la greşeli". Atunci regele a zis: „încetează cu aceste vorbe viclene, o, înşelătorule, şi ascultă porunca mea. Nu-i destul că ai amăgit întregul regat cu prorocirile Sale, aşa încât acuma toţi cred în Iisus ? Sau că ai întors de la noi, cu vrăjitoria ta, pe soţiile noastre, încât nu mai vor să ne cunoască ? întoarce-le iar la noi! Căci dacă nu le faci pe soţiile noastre să ne cunoască, în dragoste, aşa ca mai înainte, voi porunci să fii omorât cu cruzime". Apostolul a răspuns: „Nu se cade ca roabele lui Dumnezeu să cunoască bărbaţi nelegiuiţi şi nici ca cei credincioşi să fie pângăriţi de cei necredincioşi".
Auzind acestea, regele a poruncit să fie aduse tăvi din fier înroşite în foc şi să se aşeze picioarele goale ale
apostolului pe ele. Şi aşa s-a făcut, dar de sub tăvi a izvorât apă şi le-a răcorit. Văzând aceasta, l-au aruncat pe Sfântul Toma într-un cuptor încins, dar a doua zi el a ieşit de acolo viu şi nevătămat.
Apoi Toma a fost întemniţat. La miezul nopţii, creştinii au intrat în temniţa apostolului, care li s-a deschis lor prin rugăciunile lui. Sfântul i-a sfătuit să rămână tari în credinţă şi să nu fie înfricoşaţi de moarte, pentru că doar aşa vor avea viaţă veşnică. Şi el i-a sfătuit şi a învăţat pe cei nebotezaţi. Şi părăsind temniţa, Toma a mers într-o casă unde toţi se pregătiseră pentru botez şi pentru sfânta liturghie. Acolo el a botezat pe mulţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. După sfânta liturghie, când au primit cu toţii sfânta împărtăşanie, el le-a zis: „Acest Trup preasfânt, Care S-a jertfit, şi acest nepreţuit Sânge, Care S-a vărsat pe cruce, pentru a ne izbăvi de păcatele noastre, pentru a ne da mântuire şi iertarea păcatelor, pentru a ne vindeca sufletul, sunt o chezăşie a împărăţiei cereşti şi a binecuvântării veşnice". Atunci s-a auzit un glas din înalturi, Care a zis: „Cu adevărat vă spun: nu vă temeţi, ci credeţi!" Mai târziu, apostolul s-a întors în temniţă, încuind-o ca mai înainte. El a fost urmat de Terţiana, Migdonia şi o femeie pe nume Marcia, care doreau să pătimească împreună cu apostolul. Dar acesta le-a zis: „Fiicele mele şi lucrătoare întru Domnul nostru Iisus Hristos, ascultaţi ultimul meu cuvânt: mâine voi merge la Stăpânul meu pentru a primi răsplata pentru multa mea trudă. Pentru aceasta mă bucur şi sunt fericit. Voi să rămâneţi tari în credinţă, să nu vă îndoiţi niciodată şi să nu vă descurajaţi când mă veţi vedea murind. Căci această moarte nu este una adevărată, ci mai degrabă o slobozire şi o răscumpărare din trup, pe care o primesc cu bucurie pentru a mă putea desfăta cu viaţa veşnică şi cu bunătăţile ei, care vor fi date şi vouă dacă vă veţi păstra credinţa până la urmă".
Apoi s-a rugat şi, prin rugăciunile lui, a închis uşa temniţei. Dar femeile plângeau, căci ştiau că Mazdai îl va trimite la moarte.
Carizie l-a sfătuit pe rege, zicând: „Fă-l să cinstească şi să aducă jertfe zeului soarelui, ca să-L supere astfel pe Dumnezeul lui, Care l-a păstrat nevătămat în timpul caznelor". Dar când apostolul a fost adus în faţa idolului soarelui, icoana acestuia s-a topit pe dată, de parcă ar fi fost de ceară. Credincioşii dănţuiau de bucurie, văzând puterea Dumnezeului ceresc, şi o mulţime de necredincioşi au venit la Hristos Dumnezeu. Dar preoţii păgâni cârteau împotriva lui Toma, pentru că le stricase idolul, între timp, temnicerii i-au adus regelui la cunoştinţă că prizonierul putea deschide uşa temniţei sale pentru a ieşi, oricând dorea, şi că soţia şi fiul regelui fuseseră acolo să-l viziteze. Atunci regele s-a dus de îndată la temniţă; dar găsind uşa încuiată, s-a mirat. Intrând la Sfântul Toma, l-a întrebat dacă era robul cuiva sau om liber. Apostolul a răspuns: „Sunt rob al Domnului meu Iisus Hristos, Care este Dumnezeul adevărat şi stă în ceruri. El m-a trimis aici ca să mântuiesc pe mulţi dintre voi". Iar Mazdai a zis: „M-am săturat de născocirile tale. Aşa că te voi trimite la moarte, căci o meriţi, pentru a-mi slobozi poporul de vrăjitoriile şi ticăloşiile tale". Foarte înfuriat, regele se gândea cum să-l omoare pe apostol. Dar se temea de oameni şi de slugile sale, precum şi de mulţi dregători care credeau în Iisus.
Luându-l pe Toma, regele a ieşit din cetate cu soldaţii săi. Şi toţi au crezut că el merge să vadă vreo minune înfăptuită de apostol. Dar, după ce s-au depărtat cam la o milă, regele l-a dat pe sfânt pe mâinile a cinci soldaţi, poruncindu-le să urce împreună cu apostolul pe munte şi acolo să-l străpungă cu suliţele lor. Iar regele s-a îndreptat către cetatea Axium. Wazan, fiul regelui, un bărbat pe nume Sifor şi alţi oameni s-au grăbit după apostol; şi găsindu-l, l-au plâns. Atunci Toma, cerând voie soldaţilor să se roage, s-a adresat Domnului, zicând: „O, Doamne Dumnezeul meu, Tu eşti nădejdea şi răscumpărarea credincioşilor. la-mă la Tine astăzi, pentru ca sufletul meu să nu fie împiedicat în urcarea lui la ceruri. Iată, am făcut lucrul pe care mi-ai cerut să-l fac şi am împlinit poruncile Tale. M-ai vândut ca pe robul Tău; dă-mi astăzi slobozenia !" Apoi apostolul a binecuvântat credincioşii şi a hirotonit pe Sifor preot şi pe Wazan diacon, poruncindu-le să vegheze asupra înmulţirii creştinilor şi a măririi Bisericii lui Hristos. După care, întorcându-se către soldaţi, a zis: „împliniţi acum porunca regelui". Atunci soldaţii l-au străpuns cu suliţele lor şi astfel Sfântul Toma şi-a încheiat viaţa pământească lângă cetatea Milapur.
Credincioşii au plâns amar şi au înfăşurat sfintele sale rămăşiţe în pânza scumpă pe care Terţiana o cumpărase pentru a o folosi ca giulgiu; si l-au înmormântat în pământul pentru familiile regale. Sifor, Wazan şi Terţiana l-au bocit îndelung şi au înmormântat cu cinstire sfântul său trup. După ce au sfârşit înmormântarea, s-au aşezat lângă mormântul apostolului şi au plâns. Şi iată: sfântul li s-a arătat lor, cerându-le să se întoarcă în cetate şi să întărească pe fraţi în credinţă. Şi a mai zis apostolul: „Terţiana şi Migdonia, nu uitaţi ce v-am spus. Păstraţi-vă credinţa în Dumnezeu, şi Stăpânul Hristos vă va ajuta". Ascultând această poruncă a învăţătorului lor, Sfântul Apostol Toma, şi ajutaţi de rugăciunile acestuia, atât Sifor cât şi Wazan au condus bine Biserica lui Hristos.
Mult timp au supus la cazne regele Mazdai şi Carizie pe soţiile lor, Terţiana şi Migdonia; dar tot nu au putut să le facă să se supună voinţei lor. Dându-şi seama că soţiile lor nu li se vor supune nici moarte, cei doi bărbaţi au hotărât că nu aveau decât să le îngăduie să trăiască slobode, potrivit dorinţei lor. Astfel, slobozite de povara legăturii trupeşti, femeile au putut trăi în curăţie şi rugăciune, slujind pe Domnul zi şi noapte. Prin viaţa lor îmbunătăţită, ele au adus mari foloase Bisericii.
Câţiva ani mai târziu, unul dintre fiii regelui Mazdai a ajuns îndrăcit şi nu putea fi vindecat de nimeni, căci era stăpânit de cel mai crunt dintre diavoli. Regele era foarte abătut din pricina bolii fiului său şi s-a hotărât să deschidă mormântul Sfântului Toma pentru a lua un os din trupul apostolului, deoarece auzise că acesta, pe timpul vieţii sale, izgonise din oameni o mulţime de diavoli. Regele voia să atingă cu osul sfântului ceafa fiului său şi să-l sloboadă pe acesta de diavol. Când se gândea să facă acest lucru, Sfântul Toma i-a apărut în vis şi i-a zis: „Nu ai crezut în mine când eram viu; crezi că vei primi ajutorul meu acum, că sunt mort ? Nu rămâne în necredinţă ! Domnul meu Iisus Hristos va fi milostiv cu tine. Ia pământ de pe mormântul meu şi pune-l pe fiul tău; şi el va fi vindecat. Căci eu nu sunt dintre cei care ţin minte răul".
Acest vis a sporit dorinţa regelui de a deschide mormântul apostolului. Mergând la locul unde era îngropat sfântul, Mazdai a deschis mormântul. Dar nu a găsit acolo oasele sfântului, căci un creştin, luând în secret moaştele, le dusese în Mesopotamia unde le păstra într-un loc de cinste. Luând pământ din acel loc, regele l-a pus pe ceafa fiului său, zicând: „O, Doamne Iisuse Hristoase, prin rugăciunile apostolului Tău Toma, vindecă pe fiul meu şi voi crede în Tine !" Şi băiatul şi-a recăpătat sănătatea. Astfel, regele Mazdai a crezut în Hristos şi, împreună cu toţi dregătorii săi, a primit să fie botezat de preotul Sifor.
Atunci mult s-au bucurat credincioşii! Idolii au fost sparţi în bucăţi şi templele rase de pe faţa pământului, iar în locul lor au fost ridicate Biserici ale lui Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit şi credinţa sfântă a fost întărită. Regele, primind botezul, s-a căit pentru păcatele sale şi a cerut tuturor să-1 ajute şi să se roage pentru el. Şi preotul Sifor a zis credincioşilor: „Rugaţi-vă pentru regele Mazdai, ca să primească milă de la Domnul nostru Iisus Hristos şi iertare pentru păcatele sale !" Şi toţi aparţinătorii Bisericii s-au rugat pentru rege. Atunci, cu lacrimi şi multă smerenie, regele Mazdai a rugat-o pe fosta sa soţie, Terţiana, şi chiar pe Migdonia să se roage la Stăpânul Hristos ca El să-i ierte nelegiuirile din trecut şi relele pe care le pricinuise preamăritului şi slăvitului Său apostol. Şi în locul unde a fost îngropat apostolul s-au săvârşit multe minuni prin rugăciunile lui spre slava Dumnezeului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, i se cuvine cinstire şi închinare în veci. Amin.
Troparul. Glasul al II-lea
Apostole sfinte Toma, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de gresale sufletelor noastre.
Condac. Glasul al IV-lea
De darul înţelepciunii plin fiind apostolul lui Hristos şi adevărata slugă, întru pocăinţă a strigat: Tu eşti Dumnezeul meu şi Domnul.
